Civilizaţie şi cultură

În expunerea de faţă ne propunem să abordăm un subiect destul de vast (acela al comunicării între două tipuri de culturi şi civilizaţii – cea specifică occidentului şi cea specifică orientului) şi astfel e necesar ca un prim pas să fie acela de a delimita cât mai clar noţiunile cheie pe care le vom folosi (civilizaţie, cultură, occident, orient, comunicare, comunicare interculturală,
new age).

Civilizaţie şi cultură

În studiile de specialitate aceste două noţiuni uneori se suprapun până la confundare reciprocă alteori sun strict delimitate.

Astfel dacă de exemplu pentru Teylor [1], pentru Ralph Linton [2], pentru Dicţionarul Academiei Franceze [3] sau pentru unii antropologi [4] cultura este suma aspectelor intelectuale (sufleteşti: morală, etică, estetică etc.) şi materiale (obiecte, unelte, capacităţi tehnice etc.)

Pentru alţii – cum este sociologul Joffre Dumazedier [5] sau pentru profesorul Simion
Mehedinţi [6] cultura cuprinde doar aspectele intelectuale legate de valorile etice, estetice, religioase ale unei societăţi iar civilizaţia cuprinde aspectele materiale [7].

Dacă acceptăm distincţia susţinută de Simion Mehedinţi arătată mai sus este evident că pe suprafaţa terei în anumite momente de timp şi pe areale spaţiale delimitate s au manifestat diferite societăţi umane caracterizate de o anumită dezvoltare culturală şi civilizatorică.

Simion Mehedinţi chiar sugerează că gradul de dezvoltare civilizatorică a unei societăţi poate fi clar delimitat prin aprecierea nr. de unelte, a diversificării lor, a productivităţii muncii, a iscusinţei de procurare a hranei şi de deplasare pe pământ, pe apă şi prin aer, a gradului de confort şi diversificare oferit de locuinţele şi îmbrăcămintea caracteristice unei societăţi oarecare [8].

Ba mai mult el consideră că însăşi cultura unei societăţi poate fi apreciată valoric [9].

Diferite societăţi umane au fost şi sunt deci caracterizate de o anumită civilizaţie şi cultură fiecare cu caracteristici specifice care îşi pun serios amprenta asupra formării membrilor acelei societăţi modelându-le felul de a fi şi de a acţiona [10].

Aceste societăţi caracteristice unor areale spaţio-temporale specifice au intrat mai mult sau mai puţin în contact şi astfel în relaţii de comunicare unele cu altele în funcţie de diferiţi factori (economici, politici, religioşi, naturali etc.) care au contribuit la izolarea lor mai mult sau mai puţin pronunţată.

În acel moment au putut constata diferenţele culturale şi civilizatorice ce le deosebesc şi pe care trebuie să le depăşească dacă vor să se adapteze unele altora ( şi în acest proces de adaptare comunicarea interculturală are un rol crucial).

Acest proces de adaptare a fost bineînţeles influenţat de specificul cultural al societăţilor care au intrat în contact.

În acest sens R. Benedict distinge două tipuri de culturi [11]: una apolinică caracterizată prin moderaţie, respectul celuilalt, conformism şi alta dionisiacă caracterizată de dorinţa de afirmare de sine, pasiune şi violenţă.

În ceea ce priveşte specificul proiectului de faţă vom vedea astfel cum civilizaţiile occidentale s-au comportat mai apropiat de modelul dionisiac şi la contactul cu civilizaţiile orientului îndepărtat (mai ales după 1600) au început şi desfăşurat o companie de dominare şi occidentalizare a acestora din urmă, companie care în cele din urmă a creat condiţii prielnice apariţiei fenomenului globalizării.


[1] Conf. Bernard Valade – Cultura – (în Raymond Boudon (coord.) – Tratat de sociologie – ed. Humanitas 1997), pag. 531 medio
[2] Idem pag. 532 medio
[3] Idem pag. 522
[4] Idem pag. 537
[5] Idem pag. 542 medio
[6] Conf. Simion Mehedinţi – Civilizaţie şi cultură, concepte, definiţii, rezonanţe – ed. Trei, 1999, pag. 96-99 şi pag. 119

[7] „Civilizaţia este suma tuturor descoperirilor tehnice care au înlesnit omului adaptarea la mediul fizic.” - Simion Mehedinţi – Civilizaţie şi cultură, concepte, definiţii, rezonanţe – ed. Trei, 1999, pag. 85

[8] Conf. 10. Simion Mehedinţi – Civilizaţie şi cultură, concepte, definiţii, rezonanţe – ed. Trei, 1999,
pag. 85-96.
[9] Idem pag. 120
[10] Idee susţinută şi de Jean Caune – Cultură şi comunicare. Convergenţe teoretice şi locuri de
mediere – ed. Cartea Românească, 2000, pag. 104
[11] Conf. Bernard Valade – Cultura – (în Raymond Boudon (coord.) – Tratat de sociologie – ed.
Humanitas 1997), pag. 537.