Contextele istorice care au favorizat comunicarea

Odată delimitate sferele culturale specifice desemnate de noţiunile de occident şi orient putem observa că de-a lungul istoriei aceste sfere au intrat în contact (şi astfel au declanşat procese de comunicare interculturală) doar în anumite momente de timp - în contextul unor situaţii istorice specifice.

Aceste situaţii constituie contextul comunicării interculturale pe axa occident-orient şi au o importanţă majoră în delimitarea caracteristicilor acestei comunicări în anumite momente din timp şi anumite puncte din spaţiu.

La începuturile istoriei cunoscute civilizaţiile s-au dezvoltat relativ izolat unele faţă de celelalte datorită distanţelor apreciabile dintre ele, comerţului internaţional nedezvoltat sau slab dezvoltat, şi mijloacelor de deplasare rudimentare.

Astfel de exemplu civilizaţiile timpuri din văile Nilului, ale Tigrului şi Eufratului, ale Indusului, sau ale râurilor galbene nu au interacţionat aproape deloc[39].

În perioada antichităţii imperiul lui Alexandru Macedon a fost primul care a pus în contacte mai lărgite civilizaţiile Greciei antice, al Persiei, şi cele din valea Indusului dar din păcate acest contact a fost destul de superficial şi de scurtă durată.

Pe perioada Imperiului Roman şi pe urmă a Evului Mediu (până în sec. XV) Europa (Occidentul de atunci) va rămâne destul de izolată de restul lumii (contactele cu orientul îndepărtat fiind destul de reduse şi probabil intermediate şi deformate de contactul fortuit cu Orientul Apropiat – cu Imperiul Otoman aflat în plină expansiune).

De abia odată cu marile descoperiri geografice şi cu începutul formării şi dezvoltării marilor imperii coloniale europene contactul cu civilizaţiile orientului se înteţeşte.

Perfecţionarea mijloacelor de transport şi extinderea comerţului internaţional fac ca pe durata Imperiului Britanic şi a celui Francez să fie posibilă pentru prima dată realizarea unor contacte mai de durată cu civilizaţiile orientului îndepărtat (în special cu cele ale Indiei şi Chinei) până atunci relativ izolate şi necunoscute.

Primele contacte au fost bineînţeles comerciale dar după cucerirea Indiei de către Imperiul Britanic şi după obligarea Chinei (prin blocarea porturilor ei [40]) de a întreţine relaţii comerciale cu occidentul, încep şi schimburile culturale la început mai timide şi orientate în principal în direcţia unei occidentalizări[41] a orientului.

Odată cu a doua jumătate a sec. al XIX-lea când începe să se afirme spiritul de independenţă al Indiei şi al altor ţări asiatice şi datorită trimiterii pentru administrarea zonelor ocupate a unor funcţionari foarte educaţi (la Oxfod şi Cambridge [42]) interesaţi unii dintre ei şi de aspectele culturale ale zonelor ocupate; precum şi datorită aducerii la studii în universităţile europene a unor indigeni, încep să se producă schimburi culturale din ce în ce mai intense.

Începând din acest moment la conştiinţa occidentului se aduc (prin traduceri, studii culturale şi antropologice) noţiuni culturale specifice budismului, hinduismului, taoismului, etc.

Confruntat cu această avalanşă de informaţii care aduce în prim plan o civilizaţie aproape opusă spiritului său, occidentul va începe un proces de „mestecare şi rumegare”, de adaptare la noul context cultural – proces care va da naştere la diferite soluţii de compromis care încearcă să împace valorile şi concepţiile pe alocuri diametral opuse ale civilizaţiilor occidentale şi a celor
orientale.

După primul şi al doilea război mondial datorită perfecţionării mijloacelor de transport şi de comunicaţii şi a intensificării relaţiilor comerciale şi culturale internaţionale practic asistăm la realizarea unui proces de globalizare a culturii în care culturi specifice occidentului şi orientului sunt permanent în contact şi dialog.

Contextul globalizării, al trăirii într-o lume globală, impune atât din partea occidentului cât şi a orientului realizarea unor eforturi pentru obţinerea unei comunicări şi interacţiuni eficiente bazate pe valori comune descoperite şi întărite prin dialogul intercultural.


[39] Conf. şi Samuel P. Huntington – Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale – ed. Antet,1998, pag. 70.

[40] Conf. Frank Mc. Donough – Imperiul Britanic, 1815-1914 – ed. All, Bucureşti, 1998, pag. 82-83.
[41] Idem pag 74.
[42] Idem pag. 68-70.