Contactul cu orientul şi fenomenul New Age

După cum am mai precizat fenomenul New Age are atât rădăcini occidentale cât şi orientale.

Printre rădăcinile sale occidentale sunt [43]: misteriile şi filosofia greacă, gnosticismul şi neoplatonismul, misticismul iudaic şi Kabala, alchimia, misticismul creştin, gândirea renaşterii, gândirea iluministă, mişcările ezoterice (francmasoneria, rosicrucianismul ş.a.).

Influenţele orientale (budiste, hinduse, sinaitice etc.) au dat naştere începând cu sec. XVI unor mişcări de influenţă spiritistă (cele ale lui Swedenborg (1688-1772), Anton Mesmer (1734-1815), Eliphas Levi, Allan Kardec etc.

Odată cu întemeierea Societăţii Teozofice în 1875 de către H. P. Blavatsky în SUA, care răspândea un fel de sinteză între budism, hinduism şi creştinism se observă tot mai clar începutul acestui proces de încercare de adaptare a occidentului la culturile orientului, proces care va lua mai târziu numele de mişcarea New Age.

În spiritul New Age (de încercare de sinteză a culturilor occidentală şi
orientală pe baza unor elemente comune) s-au manifestat ca premergători ai acestui curent Ani Besant, Alice Bailey, Krishnamurti, Vivekananda, CW Leadbeater, Jinarardasa, Bird T. Spalding, Papus, Gurdjief, Uspenscky etc.

Cu toţii au încercat să facă accesibile pentru occident mentalităţi specifice
orientului prin identificarea şi sublinier a unor valori comune.


[43] Conf. şi Bădulescu Dan – Împărăţia răului: New Age – ed. Christiana, pag. 28.